Are numai 24 de ani. Și se bucură deja de gustul succesului. Face tort de bezea. Cel mai bun. Cel mai frumos. La 22 de ani începea să preia comenzi de la diferiți clienți pe care după aceea să le ducă în diferite colțuri ale Bucureștiului. Și pentru că nu era destul să țină și contabilitatea micului ei business.
A terminat Academia de Studii Economice și a lucrat în corporație, însă nu i s-a potrivit atât de bine și a renunțat. Experimentele din bucătărie pentru membrii familiei și mai ales tortul de ziua tatălui ei, de acum doi ani de zile, au dus-o către acest moment. De a-și duce pasiunea până la final și de a-și dezvolta un plan de afaceri pentru micul ei atelier de bunătăți, tortdebezea.ro. Acum face livrări pentru unele dintre cele mai cunoscute restaurante din Bucureşti, cum ar fi Zen Sushi, tort de bezea cu îngheţată de ceai verde, iar la Hanul lui Manuc şi Caru’ cu Bere livrează varianta clasică în nişte borcănaşe foarte simpatice care se închid etanş. Ajunge și la 1500 de borcănașe pe lună, însă asta nu o împiedică să caute și alte colaborări și să își ducă businessul la un alt nivel. De ce nu, în viitor, un loc mic în care să poți să guști toate deliciile posibile şi imposibile făcute din bezea.
Ce îmi place la ea? Că este echilibrată și că a ales să facă ceea ce îi place și nu ceea ce trebuie. Că este responsabilă pentru ea și angajații ei la o vărstă la care unii tineri încă nu știu pe ce drum să meargă.
Comments